Heaven is a place on earth și Iadul la fel

O relație poate fi raiul pe pământ. La fel de bine poate fi și iadul.Și nu, nu mă refer la relațiile în care iadul este evident, la cele în care diavolul se manifestă în vânătăi pe pielea ta albă sau scandaluri care îi țin pe vecini trezi până târziu în noapte iar pe tine chiar mai târziu întrebându-te pentru a câta oară ce ai greșit.

Iadul poate fi pavat cu cuvinte frumoase, cu îmbrățișări pătimașe și promisiuni de fericire. Iadul poate fi o eternă așteptare în care EL să decidă o dată pentru totdeauna că tu ești singura femeie care îi trebuie.

După o vreme fiecare nouă declarație în loc să îți hrănească un vis îți va adânci o rană pentru că nu poți trăi o viață numai cu speranță. Nu dacă vrei să fii fericit. După o vreme ai nevoie de dovezi tangibile, de implicare, de siguranță.

Poate chiar crezi că te iubește, poate și el crede la fel dar dacă iubirea asta se rezumă la clipe răzlețe împreună, la declarații mișcătoare și povești despre viitorul ce va să fie pleacă.

Pleacă și nu privi niciodată înapoi, dacă un om nu te respectă suficient cât să își îndeplinească promisiunile, cât să facă din viitorul acela prezent, și totuși rămâi cu el te autocondamni la a trăi în iad.

Dragostea nu se poate naște dacă nu există respect și nu poate supraviețui dacă respectul a dispărut.

3cdea9d9246f00af7655a4afffa224d0

Vii cu vii

O vedeam uneori pe mama vorbind cu scaunul gol al tatei, ba uneori îi punea și tacâm la masa la care știam că nu avea să ajungă. Nici nu am băgat de seamă când am început și eu să fac asta, de fiecare dată îți las locul tău la masă cu tacâmurile puse în ordine.

Uneori îți povestesc cum a fost ziua mea râzând, alteori plângând, uneori vin acasă o furie întreagă și nu îți spun nimic pentru că sunt prea nervoasă să vorbesc.

Îți întind cartea pe care o citesc să vezi și tu pasajele care îmi fac inima sau mintea să zăbovească asupra lor, te întreb ce film am putea vedea sau ce ar trebui să gătim.

Ești mereu prezent îndeplinind jumătatea ta de relație și eu m-am obișnuit așa pentru că fetele seamănă la urma urmelor cu mamele lor .

Numai că tata avea un motiv întemeiat pentru care nu era niciodată acolo, tata murise, însă tu, dragul meu, trăiești departe de mine, trecând pe acasă numai târziu după miezul nopții, iar eu… eu nu mai vreau să trăiesc singură.

Așa cum a înțeles și mama până al urmă morții cu morții, vii cu vii. Vino mâine să înmormântăm căsnicia asta cum se cuvine și să îi punem o cruce. E timpul  să caut un vis nou fără tine.

 

6131d0e2aa628373a04a698e7a020ee1

Iubirea vieții mele

Te privești iar în oglindă și încerci să ascunzi urmele lacrimilor, nici nu mai știi pentru a câta oară, se întâmplă așa de des încât ai devenit expertă. Peste cinci minute când vei ieși din casă surâzătoare și perfectă nimeni nu va ghici că ai suferit.

Dar există o problemă, vezi tu, pentru suflet nu avem farduri, fiecare lacrimă și-a săpat urma ei sărată și acum ești un infinit de cicatrici care „te țin” când încerci să fii fericită.

Poate la început ai sperat că el este ”Acela” dar ești inteligentă, deja ți-ai dat seama că între iubitul tău și bărbatul care îți trebuie e o distanță mai mare decât ne desparte de steaua lui Eminescu.

Ai încercat să îl schimbi cu binele și cu răul, cu zâmbetul și cu lacrima și totuși el e același ca întotdeauna. Ba nu, greșesc, e cu câteva femei mai altfel pentru că el nu poate trăi decât cu un meniu sentimenal all inclusiv în care trebuie să aibă diversificare maximă.

Și totuși ieși pe ușă numai tu, fără valiză, fără să lași în urmă cheia pentru că diseară te vei întoarce și te vei mai minți o dată că va fi bine, că din dragoste pentru tine se va schimba.

Te vei mai minți o dată că nu îl poți părăsi pentru că e iubirea vieții tale. Asta e o metodă fără greș de a pierde niște ani din viață, poate cei mai buni. Cei mai frumoși. Și nu, nu iubirea te ține lângă el ci orgoliul.

Recunoaște o dată pentru totdeauna că nu îl vei schimba, că nu ești invincibilă, că există bătălii pe care nu merită să le porți, renunță și câștigă războiul pentru că misiunea ta nu e să fii alături de el până când moartea sau alta vă vor despărți. Tu te-ai născut să fii fericită, restul ….oglinzi, fum și iluzie.

0e5f54e4d083199dd2f491e3b15dbce3

Prea

Ai văzut-o ieri și zâmbea, atunci ți-ai dat seama că nu știu ce-ul ăla care îți lipsea de o vreme era zâmbetul ei.

Bine, nu tocmai cel de ieri, prea era senin, fără umbra de tristețe care îi făcea ochii un pic violet când îți zâmbea ție.

Și nici mâna nu îi era ca pe vremea ta, era la fel de mică dar pierdută în mâna unui bărbat.

Te-ai revoltat. Atât a ținut-o iubirea ? Te-a înlocuit așa repede, păi nici un an nu a trecut de când ai plecat, deși acum nu mai ții bine minte de ce ai plecat.

Bine, era sufocantă, prea se uita la tine așa de parcă ai fi putut face miracole și prea avea pretenții absurde: să o ții în brațe sau să mergi cu ea în parc, prea o interesa viața ta și cum ți-a fost ziua și prea se agita în jurul tău să îți fie bine.

Parcă îți lipsește un pic mângâierea aia leneșă prin părul tău și aroma prăjiturilor abia scoase din cuptor și ar fi plăcut din când în când să te întrebe cineva cum îți e .

Da, prea îți era femeie iar tu ești independent, nu te întreabă pe tine nimeni când vii și când pleci, tu nu ești genul care se lasă legat deși prea pustie ți-e deja lumea asta în care nimeni nu se mai înghesuie în sufletul tău.

bad4ca087c7c999a10113c230574149b

 

 

 

Partea aia cu moartea

Problema zilelor noastre e că nu mai luăm nimic în serios. Mă aștept să apară curând pe net un mesaj din ăla mobilizator -Dacă vrei să fie modificat textul slujbei de căsătorie la teza ”Până când moartea ne va despărți” semnează și tu.

Mai mult mă aștept să semneze mulți pentru că nici pe noi nu ne mai luăm în serios.

Nu ne acordăm timp să știm cine suntem, ce vrem să facem, ce tot spun eu aici? Nu ne mai acordăm timp să fim sau să facem suntem prea ocupați să arătăm lumii că suntem și facem.

Ne ducem viața în afara caselor să vadă lumea ce bine ne este, ce viață de vis avem iar felia de viață pe care ar trebui să ne-o trăim acasă pentru noi și ai noștri o ornăm frumos cu ceva funde și sclipici și o postăm pe net, nu contează că e Facebook, Twitter, Instagram.

Nu păstrăm nimic pentru noi și nu trăim nimic autentic, pentru că nici în văzul lumii, nici pe net nu poți prezenta o viață monotonă, trebuie dramă, strălucire, lumină, joc de scenă, decoruri.

Ne comportăm în viață ca în jocuri, căutăm mereu un Next Level, ne repezim mereu pe upgrade-uri, indiferent că e vorba de noul telefon, ultima variantă de cuptor sau un nou partener, indiferent dacă alea pe care le avem acasă sunt în continuare nu numai funcționale ci chiar performante.

Avem ascunse în toate contractele clauze de reziliere și clauze de penalități la reziliere și clauze care să le lipsească de eficiență pe celelalte, am transformat ”Citius, altius, fortius” într-un principiu de viață prost aplicat pentru că le vrem acum și cu orice preț.

Te-ai gândit vreodată să ieși din cursă? Să mergi calm pe marginea pistei pe care ceilalți încă aleargă fără să vadă ce e în jur? Poate cu cineva alături, cineva pe care să îl cunoși, cu care să îți împarți gândurile nu să îți sheruiesti fotografiile?

Dacă ai ști că fiecare alegere pe care o faci trebuie menținută până la partea aia cu moartea ți-ai trăi viața la fel?

b7224d07d39b0fe0e0b0273ea5016b53

 

Vremea e să ne schimbăm

Știu că pare ușor să dai sfaturi, că de câte ori citești un articol în care ți se spune să arunci gunoiul din viața ta nu numai fizic ci și mental și emoțional, te agăți cu disperare de partenerul tău dintr-o relație toxică și te scuzi față de tine însăți că ”ăia care dau sfaturi nu au fost niciodată în papucii tăi”.

Ei bine am fost. Mi-am început mulți ani lăcrimând în șampanie pentru că El nu era cu mine, ca să nu mai spun de plânsul de Crăciun, de Paști, de ziua mea, de ziua lui, de ziua mediului că nu știu cum se face eu le-aș fi sărbătorit pe toate și el pe niciuna.

Mi-a luat timp și lacrimi să înțeleg că nu e vina nimănui, nici a mea, nici a lui că nu ne potrivim, că el nu e bărbatul unei singure femei iar eu nu pot trăi cu un bărbat de folosință comună.

Sigur că nu am recunoscut că și eu aveam o răspundere aici, că în fond eu făcusem o fixație pentru cineva care nu se potrivea în poveste, care nu îmi da nici mai mult nici mai puțin decât celorlalte dar care nu avea de gând să renunțe la celelalte pentru una din noi.

Profită de începutul de an și fă o analiză relației tale, dacă ai intrat în 2016 plângând nu e necesar să intri la fel și în 2017, ai în față 363 de zile să faci din povestea ta una fericită, chiar o zi mai mult decât de obicei.

Și da, nu o să ai parte de povestea aia fericită așteptând să se schimbe el pentru a intra în rolul pe care i l-ai scris, pur și simplu ține un casting nou, undeva, cineva abia așteaptă fix rolul ăsta pe care îl va face de OScar.

Fie ca iarna viitoare să te prindă așa

ce7c545caac8861e9732dd20545bcc03